În această Scrisoare, Christos continuă povestea vieţii Sale pe pământ, a revenirii Sale la mama Lui în Nazaret și primirea Sa! Prima Sa vindecare în public și răspunsul extraordinar. Alegerea ucenicilor. Adevăratele Sale învățături.

(Această scrisoare trebuie mai degrabă meditată decât citită)

 

1. Eu sunt Christos

În timp ce operez din cele mai înalte tărâmuri ale CONȘTIINȚEI CREATIVE DIVINE, influența mea înconjoară lumea voastră.

Vorbind metaforic, sunt la fel de îndepărtat în „conștiință” de lumea voastră precum Soarele vostru este îndepărtat de Pământ. Cu toate acestea, dacă mă chemați cu sinceritate, sunt atât de aproape de voi, cât este necesar pentru a vă ajuta.

Vor fi mulți care nu vor putea primi aceste SCRISORI. Astfel de oameni nu sunt încă pregătiți pentru ele.

Vor fi unii care vor încerca să le înăbușe existența, deoarece învățăturile lor le vor amenința mijloacele de trai sau religia. Ei nu vor reuși. Aceste SCRISORI vor fi întărite de opoziție.

Vor exista cei care vor primi aceste SCRISORI cu bucurie, deoarece în sufletele lor au știut că dincolo de religiile lumii s-a aflat ADEVĂRUL – REALITATEA existenței. Aceștia sunt oamenii care vor prospera și care, în cele din urmă, vor salva lumea de la auto- anihilare.

Voi relua acum „autobiografia” mea de unde am rămas în ultima mea SCRISOARE.

Scopul meu de a vă oferi câteva detalii biografice ale intrării mele în viața publică ca învățător și vindecător, este acela de a vă aduce la viață atitudinile și comportamentul meu din tinerețe, circumstanțele în care am ajuns la propria mea stare de umanitate spiritualizată.

Este important ca voi să puteți vizualiza Palestina așa cum era atunci când am fost pe Pământ și să vedeți clar conflictele interioare pe care învățăturile mele leau stârnit în oamenii îndoctrinați în credințele evreiești și în riturile tradiționale.

Aceste conflicte se află în centrul incapacității evangheliștilor de a consemna, cu acuratețe, tot ceea ce am încercat să-i învăț.

În Evanghelii sunt frecvente referiri la parabolele mele care descriu realitatea Împărăției Cerurilor sau a Împărăției lui Dumnezeu, indiferent de termenul folosit de evangheliști, dar nicăieri nu s-a încercat să se ajungă la cuvintele înseși, să se exploreze figurile de stil sau să se extragă sensul spiritual al Împărăției lui Dumnezeu sau al Împărăției Cerurilor.

Pe măsură ce vorbesc despre adevăratele mele predici ținute oamenilor, veți putea, în lumina experiențelor mele din deșert și a propriilor voastre cunoștințe despre faptele științifice, să înțelegeți, în sfârșit, puțin din ceea ce încercam să predau în acel moment.

Deoarece am eșuat în mare parte, este imperios necesar să se facă o altă încercare în acest sens, la începutul acestei epoci, al acestui mileniu, deoarece pe baza cunoștințelor și a înțelegerii mele spirituale privilegiate celei mai înalte, se va întemeia și se va dezvolta următoarea epocă.

A fost – și este – esențial ca un Învățător, așa cum am fost eu și alții, suprasensibil și total angajat mental și emoțional într-o căutare a Adevărului Existenței, să vină pe Pământ pentru a INVENTA CUVINTE astfel încât să poată descrie oamenilor de pe pământ, întemnițați în cuvinte, ceea ce se află în DIMENSIUNEA UNIVERSALĂ CREATIVĂ în stare neformată. Dacă nu ar fi existat astfel de Învățători inspirați, oamenii de pe pământ ar fi rămas în ignoranță față de tot ceea ce se află dincolo de pământ – gata de contact, gata pentru a fi experimentat personal și absorbit, pentru a promova evoluția spirituală viitoare.

Nu numai atât – se spune că Biblia este cea mai citită carte din lume. În forma sa actuală, ea și-a servit scopurile.

Noul Testament, în forma sa actuală, cu tot bagajul său de interpretări greșite, este un factor de descurajare a evoluției spirituale. A sosit momentul să avansăm spre un nou tărâm al percepției și înțelegerii mistice.

Deoarece îmi este imposibil să cobor din nou în corpul uman pentru a vorbi lumii și am alte dimensiuni cărora le slujesc, am antrenat un suflet sensibil pentru a primi și a transcrie. Este cea mai potrivită metodă pe care o pot adopta, de a vă vorbi personal. Sper că veți fi capabili să primiți și să acceptați acest lucru.

Tot ceea ce este eronat se șterge. Puteți fi siguri de acest lucru.

Întâmplările și vindecările relatate în paginile următoare nu sunt importante. Ele s-au întâmplat, dar sunt prezentate doar pentru a vă permite să înțelegeți adevărata lor semnificație spirituală.

Vreau ca, pe măsură ce citiți, să faceți legătura între condițiile de acum 2000 de ani și viața și vremurile voastre actuale. Vreau să considerați persoana lui „Isus” ca pe o „reprezentare” a ceea ce poate fi realizat în cele din urmă de fiecare ființă umană care este pregătită și dornică să devină membru fondator al „Împărăției Cerurilor” pe Pământ.

Deși oamenii din lumea voastră actuală sunt ceea ce voi numiți „sofisticați”, cu capul mare în „cunoașterea și învățătura” lor modernă, versați în maniere contemporane și în noi moduri de a relaționa unii cu alții, în fond, oamenii de acum mulți ani erau la fel ca voi.

Ei erau controlați și motivați în întregime de cele DOUĂ IMPULSURI
Apropiere – Îndepărtare
Atracție – Respingere
la fel ca și voi.

Ei iubeau, urau, criticau, condamnau, calomniau și bârfeau, posedau ambiții de a se ridica în vârful societății, îi disprețuiau pe cei care erau niște ratați în viață, se „culcau cu alte persoane, în secret”, cum spuneți voi și îi batjocoreau pe cei care erau diferiți în vreun fel de ei.

Pentru a vă ajuta să înțelegeți pe deplin și să intrați în timpul meu pe Pământ, „conștiința mea a coborât în planul vostru de existență terestră pentru a experimenta încă o dată „persona” lui „Isus”, precum și emoțiile și evenimentele în care am fost implicat.

 

2. Când am părăsit deșertul

Când am părăsit deșertul și am pus piciorul pe drumul care mă ducea spre satul meu din Nazaret, eram încă entuziasmat, exuberant de bucuros de cunoștințele care mi s- au revelat atât de glorios în deșert. Mi-am concentrat gândurile în întregime asupra a tot ceea ce învățasem și, dacă gândurile mele se abăteau spre fostele mele forme negative de gândire, mă întorceam rapid la „Tatăl” pentru inspirație și determinare în depășirea lor. În acest fel, mă întorceam, în mod constant, la Lumina conștiinței și a înțelegerii.

Unii oameni mă priveau cu suspiciune, văzându-mi bucuria, dar și aspectul meu murdar și neîngrijit. Oare eram fericit de la băutură, se întrebau ei? Alții mă priveau cu aversiune. În loc să reacționez cu furie, ca în trecut, mi-am amintit că fusesem binecuvântat cu viziuni și cunoștințe pe care ei nici măcar nu puteau să și le imagineze. I-am binecuvântat și m-am rugat ca viziunea lor interioară să fie la fel de deschisă și am continuat liniștit drumul spre casa mea.

Cu toate acestea, au existat săteni care au privit cu compasiune starea mea jalnică și s-au grăbit să intre în casele lor pentru a-mi aduce pâine și chiar vin pentru a mă ajuta pe drum. Întotdeauna a existat cineva care mi-a oferit adăpost pentru noapte. Într-adevăr, „Tatăl – Viață” mi-a satisfăcut toate nevoile și mi-a oferit protecția necesară.

În tot acest timp, nu am spus nici un cuvânt despre săptămânile mele în deșert. Simțeam că nu era încă momentul potrivit. În cele din urmă, am ajuns în orașul meu natal, Nazaret, iar sătenii m-au luat în derâdere în mod deschis, arătând cu degetul spre persoana mea murdară și spre hainele mele zdrențuite.

„Leneș, murdar și puturos” au fost câteva dintre cuvintele mai blânde care mi-au fost aruncate.

Am ajuns la ușa mamei mele cu un sentiment de teamă, deoarece știam că va fi mai șocată decât vecinii ei când mă va vedea în fața ei: slab, cu oasele ieșind la iveală prin piele, ochii înfundați și obrajii scobiți, fața arsă și înnegrită și buzele bășicate de soare, iar barba crescută lungă și zbârcită. Hainele mele! Ar fi fost indignată când mi-ar fi văzut hainele – culoarea lor originală era complet acoperită de praful deșertului, iar țesăturile rupte și zdrențuite.

Am urcat treptele și m-am întărit pentru a îndura văpaia furiei mamei mele. Când am bătut, sora mea a venit la ușă. S-a uitat la mine cu gura căscată, cu ochii mari și speriată, apoi mi-a trântit ușa în nas. O auzeam alergând spre spatele casei, țipând:
„Mamă, vino repede, e un bătrân murdar la ușă.”

O auzeam pe mama mormăind încruntată în sinea ei, grăbindu-se spre ușă. A deschis-o și a rămas nemișcată, înmărmurită de șoc. Am zâmbit, dar pentru o clipă, m-a privit de sus în jos cu o groază tot mai mare, în timp ce își dădea seama că această creatură îngrozitoare era într-adevăr fiul ei rătăcitor, Isus.

I-am întins mâna, spunându-i:

„Știu că îți provoc multă durere, dar poți să mă ajuți?

Imediat, expresia ei s-a schimbat și, trăgându-mă înăuntru, a închis ușa.

„Repede”, i-a spus ea surorii mele speriate. „Încetează cu comentariile și pune apă la încălzit. Fratele tău este flămând. Nu contează în ce necazuri a intrat, este al nostru. Trebuie să avem grijă de el”.

Cu blândețe, m-a ajutat să mă dezbrac, m-a aplecat deasupra unui vas mare cu apă și m-a spălat. Mi-a spălat și mi-a tuns părul și barba și mi-a acoperit ușor rănile de pe corp și de pe buze cu un unguent vindecător. Niciunul dintre noi nu a rupt tăcerea.

Am savurat dragostea pe care mi-a arătat-o și am încercat să-mi arăt recunoștința printr-o abordare mai blândă și mai sensibilă.

După ce m-a ajutat să îmbrac o haină curată, m-a așezat la o masă frugală de pâine, lapte și miere. Cu reticență, mi-a dat vin, pentru a-mi ridica puterile, dar era evident că ea credea că vinul fusese cauza situației mele șocante.

Apoi m-a condus la un pat și mi-a pus o pătură peste mine. Am dormit timp de câteva ore și m-am trezit înviorat într-o dimineață, luminată de soarele care se vedea prin fereastră.

Acum tânjeam să vorbesc cu mama mea, să-i spun că eram într-adevăr un Mesia, dar nu de genul celui pe care și-l imaginau evreii. Eu puteam salva oamenii de rezultatele rele ale „păcatelor” lor. Îi puteam ajuta să găsească sănătate, abundență, împlinirea nevoilor lor, pentru că acum îi puteam învăța exact cum fusese creată lumea.

În timp ce încercam să-i spun, ea a început prin a fi entuziasmată și încântată. A sărit în picioare și a vrut să se grăbească să le spună vecinilor că fiul ei era întradevăr Mesia – ei ar fi trebuit să audă cât de frumos vorbea acum – și că a postit în deșert!

Dar am împiedicat-o să facă acest lucru. I-am spus că, nu i-am povestit încă ceea ce mi se revelase. Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le învățasem era că evreii ortodocși se înșelau total în credința lor într-un „dumnezeu” răzbunător. Nu exista așa ceva.

Acest lucru a speriat-o, s-a supărat și a exclamat: „Atunci cum ar putea Iehova să guverneze lumea și să ne facă să fim buni și să-i ascultăm pe profeții Săi, dacă nu ne pedepsește? Ești acum atât de mare încât să le contrazici marilor preoți propriile lor credințe transmise de pe vremea lui Moise? Ai de gând să aduci și mai multă rușine asupra acestei case?”

Ea a început să plângă, spunând cu mânie: „Nu te-ai schimbat deloc. Te-ai schimbat doar în ceea ce spui. Nu mi-ai adus decât suferință. Cum aș fi putut să cred vreodată că vei fi un Mesia? Cu ideile tale ciudate, nu vei face decât să-i duci pe oameni într-un chin mai mare ca niciodată”.

Frații mei au auzit plânsetele ei și au venit în fugă, vrând să mă dea afară din casă. Pentru că nu voiam să fac scandal, m-am oferit să plec pașnic.

Dacă așa a reacționat mama mea, puteam fi sigur că toți ceilalți vor reacționa la fel la ceea ce voiam să le spun. Mi-am dat seama că aveam nevoie de un timp de liniște absolută și de tăcere în care să-mi adun toate gândurile și experiențele laolaltă. Trebuia să mă rog pentru o îndrumare inspirată cu privire la modul cel mai bun de a-i aborda pe evrei cu mesajul meu de „veste bună”. Eram sigur că „Tatăl – Viața” îmi va satisface nevoia și că voi găsi undeva locuința potrivită. Mama mea, deși furioasă pe aparentele mele „atitudini de mare-deștept”, era, totuși, sfâșiată de sentimentele ei de dragoste și compasiune pentru starea mea îngrijorătoare. Respingea tot ceea ce i se părea că reprezint – rebeliunea, disprețul față de religia evreiască, atitudinile dezaprobatoare față de autoritate, voința mea de sine și aroganța, dar mă iubea în continuare și se temea profund că voi ajunge în cele din urmă în probleme mai mari decât credeam eu că este posibil.

I-a admonestat pe frații mei, spunându-le să se abțină de la certurile lor zgomotoase și s-a întors spre mine. „Poți rămâne aici până când te vei face bine”, a spus ea. „Poate că, în timp ce ești aici, pot să te fac să înțelegi. Pot să îți spun de pe acum, dacă ieși pe străzi și începi să vorbești așa cum ai făcut-o cu mine – vei ajunge într-o stare mai rea ca niciodată. Oamenii buni te vor scuipa și vor arunca gunoiul lor putred peste tine. Ești o rușine pentru familia ta”.

Așa că, în ciuda furiei ei, am râs, i-am mulțumit și am sărutat-o călduros. Bucuros, am rămas cu ea, știind foarte bine că, sub furia ei, era profund îngrijorată pentru mine. M-a hrănit bine și mi-a făcut haine noi și bune. Am apreciat tot ceea ce a făcut pentru a-mi îmbunătăți înfățișarea, deoarece știam că, pentru a mă mișca liber între bogați și săraci, trebuie să fiu îmbrăcat acceptabil în haine decente.

Uneori, în casă erau lipsuri de mâncare. Bazându-mă pe puterea „Tatălui” meu, le reaprovizionam fără să spun nimic. Nici ea nu a făcut-o. Știam că se întreba cu tristețe dacă, la toate celelalte obiceiuri proaste ale mele, îl adăugasem acum și pe cel de hoț. Apoi m-a prins cu o pâine proaspăt scoasă din cuptor în mâini și a știut că nu ieșisem din casă pentru a o cumpăra și nici cuptorul nu fusese folosit în acea zi.

Nu a spus nimic, dar m-a privit lung și meditativ. Am putut vedea că atitudinea ei s-a schimbat în acel moment. Nu mai era sigură pe terenul ei. Începuse să se îndoiască de atitudinea ei față de mine și, de asemenea, de adevărul afirmațiilor mele.

„Oare ce s-a întâmplat cu adevărat cu el în deșert?” „Cum a putut să facă o pâine fără foc, fără făină și drojdie? Ce înseamnă asta? Este el Mesia?”

Atunci fratele meu și-a tăiat mâna. A avut dureri mari când s-a inflamat. Mi-a permis să-mi pun mâinile pe rana lui și să mă rog în liniște. Am putut vedea că a simțit „Puterea” curgând în mâna lui, pentru că m-a privit ciudat.

‚Durerea a dispărut’, a spus el scurt. Era morocănos în timp ce se îndepărta și am știut că, deși era ușurat că nu mai avea dureri, nu era încântat că am putut să-l ajut. I-am simțit gelozia.

Sora mea s-a ars la mână, iar un alt frate se plângea adesea de dureri de cap puternice. Am reușit să îi vindec pe amândoi.

Frații și surorile mele au început să glumească pe seama „puterilor mele magice”. Se întrebau ce „rele” le-aș putea face dacă mă supărau. Tensiunea din casă s-a adâncit și am simțit tristețe pentru mama mea, care tânjea după liniște în casă.

Dar ea a văzut schimbări în comportamentul meu și era liniștită. Eram mai liniștit, îmi controlam vizibil izbucnirile probabile, îmi stăpâneam energia, îmi stăpâneam nerăbdarea, nu mă mai certam. Am devenit mai grijuliu, i-am ascultat nemulțumirile feminine, am ajutat-o în casă reparând mobila stricată și am străbătut dealurile până la fermele îndepărtate pentru a găsi fructele și legumele pe care le dorea.

Am ajuns să o iubesc cu tandrețe și compasiune, așa cum ar trebui să fie iubită o mamă.

Într-o zi, a îndrăznit să mă întrebe: „Mai spui că Iehova este un mit?”

I-am răspuns: „Iov a spus că, dacă Iehova și-ar retrage respirația, tot ce există s-ar prăbuși laolaltă”. Acesta este „Iehova” în care cred și pe care l-am văzut’.

‚Nimeni nu l-a văzut pe Iehova!’, a spus ea cu fermitate.

„Eu l-am văzut pe CEL Care a adus toate lucrurile la existență”, am răspuns eu liniștit. ‚Îl numesc ‚Tatăl’ pentru că este IUBIREA PERFECTĂ; IUBIREA mai perfectă decât cea a unei mame’, am adăugat, zâmbindu-i. ‚EL lucrează în, prin și pentru toată creația SA. Este ‚Tatăl’ din mine care v-a adus lucrurile de care aveați nevoie în casă și care i-a vindecat pe frații și surorile mele atât de repede.’

Am putut vedea că începea să înțeleagă puțin din ceea ce am spus. ‚Cum rămâne cu ‚păcatul’?’, a întrebat ea.

‚Nu există ‚păcat’ așa cum îl înțelegem noi. Suntem născuți pentru a ne comporta așa cum ne comportăm. Trebuie să găsim o cale de a ne învinge gândurile și sentimentele omenești, pentru că ele ne separă de protecția „Tatălui” și ne aduc boala și suferința. Când vom învăța cum să ne învingem „eu-l”, vom intra în Împărăția Cerurilor”.

Mama mea s-a întors în tăcere, evident meditând la ceea ce îi spusesem, dar nu mai era supărată. Știam că se gândea la afirmațiile mele și că își dădea seama că acestea îi vor da peste cap lumea ei sigură și bine cunoscută. Fără credința ei într-un Iehova care amenința cu o răzbunare cumplită dacă omenirea ar fi fost indisciplinată, s-ar fi simțit pierdută și nesigură. S-ar întreba cum s-ar putea descurca lumea dacă ar fi lăsată în întregime în seama oamenilor pentru a controla faptele rele ale lor și ale altora. Chiar și regii și guvernatorii erau răi în acțiunile lor. Fără Iehova care să guverneze și să-i pedepsească pe păcătoși, unde s-ar fi ajuns?

În timp ce îmi recăpătam puterile, am studiat cu sârguință Scripturile pentru a mă putea întâlni cu încredere cu fariseii și cărturarii. De asemenea, era imperios necesar să știu ce se scrisese despre Mesia, deoarece eram convins că eu eram „acela” despre care vorbiseră profeții. Într-adevăr, puteam să salvez oamenii din mizerie, boală și sărăcie, chiar să le redau sănătatea și prosperitatea, arătându-le adevărul despre Împărăția Cerurilor și Realitatea „Tatălui”.

Când am simțit că sunt suficient de pregătit pentru a ieși să învăț și să vindec, pentru a-i face pe plac mamei mele am fost de acord să merg într-un Sabat, la sinagoga din Nazaret și să vorbesc congregației.

Așa cum era obiceiul, m-am ridicat în picioare și mi s-a dat să citesc Isaia. Am ales pasajul care profețea că va veni un Mesia care îi va elibera pe evrei din orice fel de robie:

„Duhul Domnului este peste mine, pentru că
m-a uns să propovăduiesc săracilor vestea cea bună,
El m-a trimis să vestesc eliberarea captivilor și
orbilor, căpătarea vederii.
Să eliberez pe cei asupriți,
să vestesc anul de grație al Domnului.”

Apoi am șezut jos, zicând: „Astăzi ați văzut împlinindu-se în mine această profeție”.

Pe fețele bărbaților se citea șoc și uimire, dar am continuat să vorbesc, știind că „Tatăl” îmi va da ce să spun. Cuvintele au venit fără ezitare.

Am vorbit despre experiența mea din deșert și am relatat viziunea mea despre copilul care creștea până la maturitate, în timp ce, tot fără să știe, se înfășura cu chingi și lanțuri mentale, orbindu-se și întemnițându-se astfel în întunericul interior și închizându-se în sine însuși față de Dumnezeu.

Le-am explicat că, procedând astfel, se expunea asupririi din partea cuceritorilor, sclaviei, sărăciei și bolii.

‚Căci Dumnezeu este LUMINĂ’ am spus. ‚Iar LUMINA, este substanța tuturor lucrurilor vizibile. Și LUMINA este IUBIREA care face ca toate lucrurile să fie plăcute omului’.

‚Toate binecuvântările abundenței și ale sănătății au fost disponibile în mod gratuit pentru cel care L-a iubit pe Dumnezeu cu mintea, inima și sufletul și a trăit strict în conformitate cu Legile lui Dumnezeu’.

Când am terminat, în sinagogă s-a făcut o liniște deplină. Am simțit că adunarea experimentase ceva ciudat și puternic și fusese ridicată pe un plan superior al gândirii și nu doream ca nimic să tulbure liniștea transcendentă a acelui moment.

Apoi au început șușotelile între ei. Se întrebau cine eram eu! Unii erau convinși că eu eram persoana Isus, a cărui familie era cunoscută în sat, dar alții nu puteau accepta acest lucru, deoarece vorbisem ca unul care avea autoritate.

Din nefericire, am simțit că îmi revin vechile reacții față de acești oameni religioși. Știam că mă disprețuiseră în trecut și, prin urmare, mă așteptam să fiu respins. Am alunecat din nou în vechile mele atitudini provocatoare și i-am înfuriat complet. Prin propriile mele reacții umane, am invitat dezastrul. Și aproape că am avut parte de dezastru.

Bărbații mai tineri, îndemnați de bătrânii lor, s-au repezit asupra mea și m-au târât până în vârful celei mai înalte stânci pentru a mă arunca de-acolo spre moarte, dar eu m-am rugat la „Tatăl” meu pentru a mă salva. Dintr-o dată, se pare că erau atât de agitați încât abia știau ce fac și s-au întors unul împotriva celuilalt, încât am reușit să mă strecor din mijlocul lor și să scap.

A fost ciudat. Păreau că nu au observat că plecasem.

Zdruncinat rău de experiența mea, am reușit să-i trimit un mesaj mamei mele, spunându-i că plec imediat din Nazaret și că mă duc la Capernaum, un oraș grațios de lângă marea Galileii.

 

3. Am ajuns in Capernaum

La început, m-am gândit să mă duc la niște vechi cunoștințe, dar am simțit, intuitiv, că nu era ceea ce trebuia să fac. Așa că, pe tot parcursul drumului și la intrarea în oraș, m-am rugat pentru ca „Tatăl” să mă îndrume și să mă ajute să găsesc cazare. Nu aveam bani și nu voiam să cerșesc.

În timp ce mergeam pe stradă, o femeie de vârstă mijlocie a venit spre mine, foarte încărcată cu coșuri pe brațe. Fața ei era tristă. Părea că a plâns. Din impuls, am oprit-o și am întrebat-o unde aș putea găsi o locuință. Mi-a spus, pe scurt, că în mod normal mi-ar fi oferit un pat, dar că are un fiu foarte bolnav acasă. A adăugat că fusese să cumpere provizii pentru a-i hrăni pe „mângâietorii” care se adunaseră deja să jelească atunci când fiul ei ar fi murit.

Inima mea s-a întristat pentru ea, dar s-a și bucurat. Imediat, fusesem condus la cineva pe care puteam să-l ajut.

Mi-am exprimat compasiunea și m-am oferit să îi duc coșurile până acasă.

Ea m-a privit o clipă, întrebându-se cine aș putea fi, dar se pare că a fost mulțumită de înfățișarea și comportamentul meu. Pe drum, i-am spus că, probabil, l-aș putea ajuta pe fiul ei.

„Sunteți doctor?”, a întrebat ea.

Am răspuns că nu am primit nicio pregătire medicală, dar că, cu toate acestea, l-aș putea ajuta.

Când am ajuns la casa ei – mare și bine construită din piatră, ceea ce indica poziție socială și prosperitate, m-a dus la soțul ei, spunând: „Acest om spune că îl poate ajuta pe fiul nostru”.

El a dat din cap cu neîncredere, dar nu a spus nimic. Femeia, Miriam, m-a îndepărtat spunându-mi că soțul ei era tulburat și foarte supărat.

‚Băiatul este singurul nostru fiu printre multe fiice și el îl învinovățește pe Dumnezeu că i-a dat copilului boala’. Miriam plângea. ‚Dacă vorbește așa împotriva lui Dumnezeu, ce alte necazuri se vor mai abate asupra noastră, mă întreb?’.

‚Liniștește-te’, i-am spus eu. ‚În scurt timp, fiul tău se va face bine din nou’.

Ea părea îndoielnică, dar m-a condus la camera în care zăcea băiatul. Era cald și sufocant și era plină de „mângâietori” sumbri și vorbăreți. Am rugat-o pe mamă să elibereze camera, dar vizitatorii se împotriveau. Voiau să vadă ce se va face și au plecat cu reticență doar atunci când Miriam și-a chemat soțul să le vorbească. Îi puteam auzi certându-se cu tatăl în camera alăturată.

Ce credea el că ar putea face acest om, dacă doctorul nu fusese în stare să-l ajute pe băiat? Tatăl a intrat în cameră pentru a vedea cu ochii lui.

Fiul său era palid de moarte și avea febră mare. Mama i-a explicat că nu reușea să rețină mâncarea și că avea intestinele slăbite. Era așa de mai multe zile și slăbise atât de mult, încât medicul spusese că nu se mai putea face nimic pentru el. Probabil că va muri.

Mi-am pus mâinile pe capul băiatului și m-am rugat, știind și mulțumind din inimă, în tăcere, că TATĂL – VIAȚA va curge prin mâinile mele și va intra în corpul lui. Astfel, lucrarea de vindecare s-ar fi împlinit. Am simțit o căldură extremă și o vibrație de furnicături în mâinile mele, iar Puterea s-a revărsat în trupul său fragil. Am fost copleșit de mulțumire plină de bucurie. Cât de măreață, cât de minunată era „Viața Tatălui” atunci când era eliberată pentru a-și face lucrarea naturală de vindecare!

Mama și tatăl lui, care păreau nerăbdători, întrebându-se ce se va întâmpla în continuare, se țineau de mână și priveau cu atenție. Pe măsură ce vedeau cum culoarea fiului lor se schimba treptat de la alb la o strălucire mai sănătoasă, au exclamat cu uimire și încântare. După un timp, băiatul s-a uitat la mine, spunând cu strălucire: „Mulțumesc. Acum sunt bine. Mi-e foame și vreau să mănânc ceva”.

Mama lui râdea de fericire și l-a strâns în brațe, dar părea și ea îngrijorată. „Nu-ți pot da de mâncare, fiule. Doctorul se va supăra”.

Fusese avertizată să nu îi dea să mănânce, cu excepția apei. Am zâmbit și am spus: „Este vindecat. Puteți să-i dați pâine și vin, iar el va putea să le rețină”.

Tatăl său, Zedechia, era uimit de bucurie și recunoștință. După ce și-a îmbrățișat băiatul iubit, s-a întors spre mine și mi-a strâns mâinile cu căldură. Mă tot bătea După ce și-a recăpătat în mare parte calmul, a trecut în sufragerie și le-a spus celor de acolo: „Fiul meu, aproape mort, a revenit din nou la plinătatea vieții!”.

Cuvintele sale au fost întâmpinate cu o mare exclamare de bucurie, emoție, neîncredere, întrebări, râsete și felicitări. Mama băiatului stătea acolo, cu fața învăluită în zâmbete.

După aceea, nu s-a mai pus problema de a avea nevoie de cazare. Când Zedekiah le-a spus „mângâietorilor” uimiți că băiatul era vindecat, iar tânărul însuși a apărut zâmbind la ușă și a cerut, din nou, mâncare, „binevoitorii”, unul și unul, s-au adunat în jurul meu și m-au invitat în casele lor. Cu toate acestea, am preferat să rămân cu tatăl băiatului, care spunea acum că are multe întrebări să-mi pună; spera să pot răspunde la ele.

După ce mâncarea și vinul au fost puse pe masă și toată lumea a fost invitată să mănânce pe săturate, Zedechia s-a așezat și a pus prima întrebare.

A spus: „Ai făcut ceva ce niciun preot sau doctor nu ar fi putut face. Vindecarea vine numai de la Dumnezeu. Deși ești un străin, am simțit că trebuie să vii de la Dumnezeu”.

‚Da.’ I-am spus. Și oamenii au murmurat, mirați.

„Această boală, care s-a abătut asupra fiului meu, a fost oare o pedeapsă pentru ceva ce am făcut greșit în trecut? Și cum am putut să comit un păcat atât de grav încât Dumnezeu să vrea să-mi ia singurul meu fiu?”. Mulți dintre oameni au dat din cap când au auzit aceste cuvinte.

‚Ai pus întrebarea la care vreau cel mai mult să răspund, Zedechia. Dumnezeu ne dă VIAȚA și Ființa. El nu le-ar smulge înapoi, așa cum un om ar smulge o comoară de la un alt om, pentru că este supărat pe el. Acesta este modul în care se comportă omenirea. Nu și Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu este așezat pe un tron într-o parte a cerului, așa cum stau regii oamenilor pe tronuri și își conduc poporul. Acesta este modul de a fi al oamenilor și o credință umană – nu adevărul. Calea lui Dumnezeu este cu mult dincolo de tot ceea ce mintea umană poate concepe sau visa. Numai eu am „văzut” pe „Cel care ne-a adus la existență” și știu că EL nu este genul de „Dumnezeu” pe care ni-l descriu rabinii. Am văzut că EL este „Iubirea perfectă” și din acest motiv aș vorbi mai degrabă de „Tatăl”, pentru că am văzut că El lucrează în fiecare ființă vie, menținându-o într-o stare bună de sănătate, la fel cum un tată uman lucrează pentru a-și păstra copiii bine hrăniți, îmbrăcați și protejați în adăpostul unei case. L-am „văzut” pe EL în tot ceea ce există în lume.

„Cum se poate așa ceva?”, a întrebat un bărbat cu îndoială.

‚Nu este posibil ca o ‚ființă’ individuală de orice fel să fie peste tot în același timp. Dar aerul este pretutindeni, deși noi nu-l putem vedea. Cu toate acestea, știm – și nu ne îndoim – că este foarte real și foarte important pentru existența noastră. Dacă nu ar exista aer și nu am putea să-l respirăm, am muri. Mișcarea aerului, pe care noi o numim vânt, nu o putem vedea, dar o vedem agitând frunzele și împingând norii pe cer, așa că știm că aerul este în jurul și deasupra noastră și uneori este puternic. Și acum vă voi întreba: care este cea mai reală și mai valoroasă parte a unui om – corpul sau mintea sa?”.

Unii au răspuns că este corpul, altfel nu ar avea un loc pe pământ, nu ar putea lucra, nu ar putea fi văzut, nu ar fi cunoscut. Alții au spus că, în opinia lor, mintea sa este mai importantă decât corpul său. Iar eu am răspuns: „Mintea lui este cea mai importantă parte din el, deoarece fără mintea lui, nu ar putea să dea putere corpului său. El nu ar mânca, nu ar bea, nu ar dormi, nu s-ar mișca, nu ar face planuri și nu ar trăi. Cu toate acestea, noi nu putem vedea mintea. Putem ști că avem o minte doar datorită gândurilor pe care le produce și pentru că gândurile modelează un anumit tip de acțiune în viața noastră. Credem că mintea funcționează prin intermediul creierului. Da, așa este. Dar cum ar putea creierul, născut din carne, să producă gânduri, sentimente, idei, planuri? Și acum ar trebui să vă fie clar că acesta este modul în care „Tatăl” este prezent în toate lucrurile; El este „mintea” directoare din spatele minții umane, iar această minte directoare își desfășoară marile Sale lucrări în fiecare ființă vie. Știm că este așa, pentru că vedem minunile pe care le produce. Vedem creșterea copiilor, vedem cum hrana pe care o mănâncă se transformă în mod miraculos într-o altă substanță, care îi hrănește și îi face să crească. Cum se întâmplă acest lucru? Oamenii nu sunt nici la începutul acestei înțelegeri și nici măcar nu iși pot imagina. Chiar dacă am afla, tot nu am ști ce anume a pus în funcțiune un proces atât de important pentru viață, în corpurile vii ale tuturor speciilor. Vedeți cât de minunat, corpurile fiecărei specii sunt modelate și create în mod intenționat, în mod expres, pentru a transforma tipul de hrană pe care o mănâncă, în hrană care să dezvolte oase, sânge și carne.

‚Acum, că ne arăți aceste lucruri, putem vedea că sunt cu adevărat minunate.’ A exclamat un tânăr.

„Așa este! Așa este! Vedem cum trupurile copiilor trec prin diferitele stadii de dezvoltare și vedem cum mințile lor țin pasul cu dezvoltarea lor fizică până când tinerii și fecioarele încep să tânjească să își găsească un soț sau o soție și să devină ei înșiși părinți. Apoi, marea lucrare a concepției este realizată și creșterea seminței vieții în pântece continuă, până când aceasta se naște ca un copil la termen. Gândiți-vă! Cine determină toată această creștere constantă și ordonată în interiorul femeii, de unde vin planurile care guvernează dezvoltarea corectă a capului, a corpului și a membrelor și care sunt invariabile de la o femeie la alta și de la o specie la alta? Cine decide momentul exact în care va începe nașterea – mijloacele fizice prin care copilul va fi scos din pântece, asigurarea laptelui pentru copil? Gândiți-vă!

Este mama? Nu, nu este mama, ea nu este decât martoră a tot ceea ce se petrece în ea din momentul în care soțul ei a făcut dragoste cu ea și și-a plantat sămânța pentru a se uni cu a ei. Oare Dumnezeu face toate aceste lucruri de la distanță? Gândurile lui ajung la fiecare bărbat și femeie și decide când vor avea loc aceste lucruri?

Nu, toată această lucrare este îndeplinită de „Puterea minții creatoare”, de „Viața iubitoare inteligentă” din fiecare ființă vie. Vedem dragostea părinților pentru puii lor, fie că sunt păsări, animale sau oameni. De unde provine această iubire? Este extrasă din „Puterea minții creatoare” – Iubirea perfectă – a „Tatălui” din noi. Datorită faptului că „Tatăl” face treaba în plante, copaci, păsări, animale și în omul însuși, noi suntem astăzi aici, trăind, respirând, mâncând, dormind, având copii, îmbătrânind și apoi murind pentru a trece într-un loc mai fericit. Toate acestea sunt opera „Tatălui” care acționează în noi. Cum puteți nega adevărul a tot ceea ce am spus în această seară? Astăzi ați văzut un tânăr muribund adus din nou la plinătatea vieții în scurt timp – am fost eu cel care l-a vindecat? Nicidecum. De la mine însumi nu pot face nimic. A fost VIAȚA care este „Tatăl” activ în toate lucrurile, care a venit în forță pentru a repara un corp bolnav și a-l readuce din nou la sănătate deplină, pentru că am crezut că o va face și nu m-am îndoit.

În sală s-au auzit suspine de satisfacție. O nouă lumină, un nou interes, chiar și o nouă blândețe se arătau pe fețele lor.

‚Atunci, de ce suferă omul atât de mult?’. a întrebat Miriam.

„Pentru că atunci când omul se naște, când VIAȚA ia formă în sămânță, el ia omenescul care îl separă de orice alt individ din lume, pentru a face din el o singură persoană, o figură solitară, separată de oricine altcineva, privată, pentru a face din el propria sa persoană, pentru ca omenescul din el să devină supus și atunci, incepând din acel moment, este controlat de două impulsuri extem de puternice din natura sa pământească – de a se agăța de toate acele lucruri pe care le dorește foarte mult și de a respinge și îndepărta tot ceea ce nu dorește. Aceste două impulsuri fundamentale ale omului stau la baza fiecărui lucru pe care îl va face de-a lungul vieții sale și sunt în întregime responsabile pentru necazurile pe care omul și le provoacă singur. Deși „Tatăl” este activ în om, Tatăl nu are nimic omenesc în El.

Prin urmare, „Tatăl” nu reține nimic, nu respinge nimic, nu condamnă nimic, nici măcar nu vede așa zisa „greșeală”. Tot ceea ce face omul și pe care omul îl numește „păcat” este doar din această lume și este pedepsit doar în această lume – deoarece este o Lege a Existenței Pământești, după cum știți, că tot ceea ce semeni, vei culege ca și recoltă asemănătoare. Pentru că își trage VIAȚA și MINTEA de la „Tatăl”, omul însuși este creativ în gândire, cuvinte și fapte. Tot ceea ce gândește, spune, face și crede, se întoarce la el în aceeași formă, ceva mai târziu. Nu există nici o pedeapsă din partea „Tatălui” – orice rele care vin asupra omenirii sunt în întregime create de omenirea însăși”.

Oamenii murmurau că aceasta era o învățătură cu totul nouă, și totuși avea mai mult sens decât tot ceea ce fuseseră învățați înainte.

Mai multe voci m-au îndemnat să le spun mai mult.

Vă spun că în mine ați văzut VIAȚA activă ca vindecare; urmați-mă și veți auzi despre CALEA pe care trebuie să o parcurgeți pentru a găsi fericirea; în cuvintele mele veți găsi ADEVĂRUL Existenței, niciodată dezvăluit până acum de vreun alt om.

S-a spus despre Mesia că va rosti secrete care sunt ascunse de la începutul creației. Eu vă spun cu adevărat, aceste secrete le veți auzi de la mine. Dacă ascultați cu atenție, dacă le veți înțelege sensul, dacă veți pune în practică adevărul lor și dacă vă veți ține de legile lor, veți fi reînnoiți și veți intra în Împărăția Cerurilor’.

După ce am vorbit, poporul a rămas tăcut pentru o clipă, apoi s-a auzit un vuiet de discuții entuziaste, dar Zedechia s-a ridicat și a spus că este timpul ca cei din casă să se liniștească. Băiatul lui avea nevoie de somn, iar soția și fiicele lui erau și ele obosite după atâta plâns.

S-a aranjat ca, a doua zi dimineață, să cobor în port și să mi se aducă oamenii bolnavi. Astfel, am putut să-mi lansez misiunea și totul a fost rapid aranjat pentru mine în cel mai bun mod posibil. Se părea că, dacă nu aș fi vindecat oamenii, nu ar fi existat niciun interes și nicio acceptare a tot ceea ce aveam să le spun. Vindecarea a demonstrat adevărul a ceea ce voiam să predau, iar învățăturile mele ar fi explicat motivele pentru care am putut să le aduc vindecarea de la „Tatăl”.

Când m-am trezit în dimineața următoare, mă simțeam bucuros de viață, cu așteptarea lucrurilor minunate care urmau să vină.

După ce mi-am întrerupt postul, am pornit împreună cu Zedechia spre portul orașului, cu inima mea strălucind de iubire pentru toți cei pe lângă care treceam. I-am salutat cu căldură, spunându-le că am „vești bune” pentru cei care doreau să le audă. Când am ajuns la debarcader, am găsit bărbați, femei și copii așezați pe jos, așteptându-mi sosirea. Unii îmi întindeau mâinile cu implorare. Aceștia păreau foarte bolnavi, unii erau invalizi, mulți erau acoperiți de răni.

Inima mea încă mă durea pentru starea lor jalnică, dar acum puteam și să mă bucur, pentru că știam că nu era „voia Tatălui” ca ei să fie așa. Dimpotrivă! ‚Tatăl’ era El Însuși toată vindecarea, toată sănătatea, toată condiția fizică. Dovedisem acest lucru cu o seară înainte și o dovedisem și la mine acasă. Eram fericit că voi putea demonstra acest adevăr minunat mulțimilor care se adunau acum în jurul meu.

Chipul unei bătrâne și triste mi-a atras atenția. Era zbârcită, slabă și strâmbă. M-am dus la ea și, îngenunchind lângă ea, mi-am pus mâinile pe capul ei și am simțit imediat cum fluxul de „Putere a Tatălui” prin mâinile mele a vibrat prin capul ei, până când întregul ei corp s-a cutremurat de Forța Vieții care îi energiza membrele. Oamenii, care priveau acest lucru, erau uimiți și se întrebau ce i-aș putea face, dar alții și-au liniștit obiecțiile. Treptat, membrele ei au început să se dezmorțească, să se îndrepte; fața ei a devenit vie de bucuria revenirii puterii. Am ajutat-o să se ridice în picioare, apoi a stat mândră de una singură. Era atât de copleșită de fericire; a început să plângă, apoi a râs și a dansat, strigând către oameni: „Lăudați-l pe Dumnezeu”, spunea ea, „Lăudați-l pe Dumnezeu”, iar ceilalți care se aflau acolo au preluat refrenul. Cu toții erau profund mișcați de ceea ce văzuseră.

Aglomerația de oameni care se strângeau în jurul persoanei mele era atât de mare, încât Zedechia s-a oferit să îi controleze. În mod ordonat, ajutat de alți curioși nerăbdători, el i-a adunat pe bolnavi spre mine, pentru ca eu să-i pot îngriji în funcție de nevoile lor cele mai profunde.

În cele din urmă, simțindu-se obosit, gazda mea m-a invitat să mă întorc la el acasă pentru a lua masa. I-a trimis acasă pe cei pe care nu reușisem să-i vindec din lipsă de timp. I-a asigurat că mă voi întoarce a doua zi.

A fost o seară festivă – atât de multe de vorbit – atât de multe de sărbătorit – atât de multe de predat – atât de multe de învățat – toate acestea fiind cu siguranță „vești bune”, au fost de acord oamenii. Știam că, pentru mulți, am fost acceptat ca vorbind Adevărul despre ceea ce „văzusem” în deșert.

Și așa a continuat timp de multe zile. Oamenii au venit să mă vadă de pretutindeni și de departe. Zedechia și alți prieteni de-ai săi m-au ajutat să controlez mulțimile pentru a-mi permite să vindec și să predau învățături. Oamenii ascultau cu plăcere. Vorbeau între ei despre „Tatăl” și erau dornici să afle mai multe despre „chingile și lanțurile” care îi legau pe oameni în mizerie.

Aglomerația a devenit atât de mare, încât mi-am dat seama curând că va trebui să-mi găsesc propriile mele ajutoare pe care să mă pot baza pentru a mă ajuta. Era timpul ca Zedechia să se întoarcă pentru a se ocupa de afacerea sa cu piele de animale, pe care o neglijase.

 

4. Alegerea discipolilor mei

Eu am plecat pe dealuri pentru a mă ruga în legătură cu alegerea „ucenicilor”. Când am avut convingerea că voi fi îndrumat în privința celor pe care să-i aleg, m-am întors la Capernum. Am simțit un puternic impuls de a coborî pe malul apei pentru a vorbi cu niște bărbați pe care îi văzusem ascultând cu atenție învățăturile mele.

Rămânea de văzut dacă își vor lăsa plasele de pescuit pentru a mi se alătura. Dar când i-am chemat pe Simon, Andrei, Iacov și Ioan, au venit imediat, bucuroși să mă ajute în lucrarea mea de vindecare și învățătură. Și alții mi s-au alăturat în timp ce îmi începeam lucrarea printre oameni.

Am plecat din casa gazdei mele, Zedechia, cu asigurările sale călduroase că mă pot întoarce oricând.

Astfel mi-am început misiunea de învățător și vindecător, rătăcind oriunde era nevoie prin orașe și sate. Înainte de a porni la drum, i-am adunat pe tinerii care își dăduseră consimțământul și care erau dornici să mă ajute. Ei urmau să-mi asculte învățăturile și urmau să fie lămuriți de multe lucruri pe care voiam să le spun. Era vital să le explic mai întâi contextul a tot ceea ce mi se dezvăluise în deșert.

Le-am spus că, în ciuda modului meu de viață leneș de până atunci, am avut întotdeauna o profundă compasiune pentru oameni. Compasiunea mea a fost cea care m-a făcut să mă întorc de la „Dumnezeul” pe care îl descriau rabinii. Când am vorbit despre respingerea mea totală față de un Iehova pedepsitor, am putut vedea îndoiala și șocul de pe fețele lor.

Le-am explicat îndelung că mă întrebam cum era posibil să vorbesc despre un Dumnezeu „bun”, când existau atâtea suferințe îndurate de copii nevinovați. Pe măsură ce vorbeam, am văzut cum fețele lor se relaxau treptat. Am continuat sămi exprim îndoielile și furia de dinainte, până când am văzut cum expresiile lor s-au schimbat în cele de acceptare și apoi în cele de deplin acord. Am descoperit că le adresasem propriile îndoieli și întrebări pe care, anterior, nu avuseseră niciodată curajul să le pună în cuvinte.

În timp ce vorbeam împreună, puteam să le simt ușurarea că nu mai erau singuri în rezistența lor secretă față de învățăturile rabinilor.

Le-am spus că a venit un moment în care am început să realizez tot mai clar că îmi iroseam viața. Am vrut să mă schimb și am simțit cu tărie că ar trebui să mă duc la Ioan Botezătorul ca un punct de plecare, ca să zic așa, pentru începerea unui nou mod de viață.

Am descris ceea ce s-a întâmplat în timpul botezului și al celor șase săptămâni petrecute în deșert. Am explicat că toate gândurile și credințele mele anterioare, atitudinile, aroganța, rebeliunea au fost treptat curățate din conștiința mea în timp ce treceam prin revelații și viziuni profunde care îmi arătau „Realitatea” pe care acum o numeam „Tatăl”. Am explicat natura „Tatălui” și că această „Natură Divină” constituia, de asemenea, „Voința Divină”. Le-am spus că omul însuși a fost cel care, prin gândire și comportament greșit, s-a izolat de „Tatăl” din el și că numai omul, mai întâi prin pocăință și apoi prin curățare mentalemoțională, poate găsi singur calea de întoarcere la contactul deplin cu „Tatăl”.

Când acest lucru ar fi realizat, întreaga Natură a „Tatălui” ar fi eliberată în mintea, inima, corpul, sufletul, mediul și experiențele de viață ale persoanei respective. Pe măsură ce acest lucru se întâmpla, o astfel de persoană ar intra în Împărăția Cerurilor condusă de „Tatăl” și, de asemenea, Împărăția Cerurilor ar fi stabilită în conștiința persoanei respective. El ar fi atins atunci scopul din spatele existenței sale.

În timp ce le vorbeam discipolilor mei, am văzut reacțiile lor reflectate pe fețele lor. Toate îndoielile dispăruseră, exista acum o lumină a înțelegerii și a bucuriei care răsărea. Acești tineri au devenit credincioși entuziaști și au exclamat: „Aceasta este într-adevăr o veste bună!”.

Cu toate acestea, după prima lor acceptare a tot ceea ce am spus, au existat momente în care se întrebau dacă tot ceea ce am spus putea fi adevărat. Am înțeles acest lucru. Pentru a fi pregătiți să se debaraseze de imaginea lui „Iehova” atât de adânc imprimată în mintea lor, a fost nevoie de mult curaj.

Au fost momente în care au vorbit între ei și s-au întrebat cine era acest om care pretindea asemenea minuni? Să presupunem că mă urmau și apoi s-ar fi dovedit că eu eram de fapt un mesager al lui Satan. Ce se întâmpla atunci? Ar fi fost aspru pedepsiți de Iehova.

Aveau multe de pierdut – reputația lor în societate ca tineri sobri și muncitori, reputația lor de meseriași și artizani, pierderea veniturilor și, cel mai mare obstacol dintre toate, probabila mânie și respingere din partea familiilor lor. Ce urmau să primească în schimb?

Le-am spus că nu le puteam promite nicio recompensă pământească pentru ajutorul lor în răspândirea „Evangheliei veștilor bune”. Nu aveam nicio îndoială că, oriunde am merge, vom primi hrană și adăpost și vom fi bine primiți de oameni. Puteam doar să le promit Adevărul că „Tatăl” le cunoștea nevoile și că le va satisface și le va păstra sănătatea. Puteam să le promit, de asemenea, că, pe măsură ce se vor întoarce la „Tatăl” și vor avea încredere în „Tatăl” la fiecare pas, vor fi fericiți într-un mod în care nu mai fuseseră niciodată fericiți. Ar fi experimentat ei înșiși Împărăția Cerurilor în măsura în care ar fi lăsat deoparte cerințele „eu-lui” și i-ar fi slujit pe ceilalți oameni. Ar fi martori la vindecări, iar acestea le-ar spori credința și le-ar da curajul de a îndura orice neplăceri ale călătoriei.

Și așa am ajuns să pornim în misiunea noastră de a răspândi „VESTEA CEA BUNĂ” a „EVANGHELIEI ÎMPĂRĂȚIEI”.

I-am trimis pe acești tineri înaintea mea în orașul pe care urma să-l vizităm. Când au intrat în el, au spus oamenilor să se adune pentru a auzi „Vestea Bună a Împărăției Cerurilor”. Oamenii au fost uimiți și au vrut să afle mai multe, dar discipolii i-au îndemnat să își aducă prietenii și vecinii și li se va spune totul despre aceasta „când va sosi Isus”, iar bolnavii lor vor fi vindecați. Entuziasmați, mulți au alergat să ajute la răspândirea „veștii bune” și în curând s-au adunat într-o mulțime imensă.

Eu, care mă răzvrătisem atât de profund și cu pasiune împotriva predicilor religioase ale celor cu față lungă care amenințau cu violența, pedepsele și damnarea păcătoșilor, acum mergeam cu bucurie să mă întâlnesc cu aceste mulțimi.

Aveam „veștile mele bune” de împărtășit cu ei pentru a le lumina ziua, și vindecarea de boli și suferințe, pentru a le bucura viața.

 

5. Starea mea de conștiență după iluminarea în deșert

În timp ce, înainte, mă deplasam printre oameni cu egoism și cu mâinile goale, primind bunăvoința lor și, uneori, pomana lor cu puțină recunoștință, acum veneam cu o abundență de posibilități dătătoare de viață pentru toți cei care erau pregătiți să-mi asculte cuvintele și să acționeze pentru a-și îmbunătăți calitatea vieții.

Vreau ca voi, cei care citiți aceste pagini, să înțelegeți pe deplin poziția mea de atunci, starea mea de conștiință după iluminarea mea în deșert și persoana pe care am prezentat-o compatrioților mei ca fiind „Isus”. Au existat atât de multe presupuneri, încât mă pregătesc să vă spun adevărul.

M-am născut pentru a avea, la maturitate, un fizic fin, trăsături acviline puternice, un intelect remarcabil și o dragoste pentru mimică și râs – dar, ca mulți dintre voi astăzi, nu am avut grijă de talentele mele pământești. În momentul în care am plecat în deșert, fața și manierele mele erau ceea ce ați putea numi „degradate” față de ceea ce ar fi trebuit să fie. În timp ce începusem să examinez și să mă revolt împotriva a ceea ce devenisem, intelectul meu suferise și el de pe urma unei utilizări greșite, fiind implicat în mod constant în certuri și disensiuni cu privire la religie și permițându-mi să vorbesc cu nonșalanță.

Îi făceam pe oameni să râdă. Eram plăcut de bărbații și femeile cu care mă amestecam, dar cu siguranță, nu respectat. De aici și uimirea celor care mă cunoscuseră, atunci când le-am vorbit în sinagoga din Nazaret.

În timp ce mama mea mă îngrijea pentru a-mi recăpăta sănătatea, m-am folosit cu putere de cunoștințele și iluminarea care mi-au fost date în deșert. Acest lucru m-a readus la omul care trebuia să fiu.

Când mi-am început misiunea, eram pe deplin conștient de faptul că eram singurul care deținea cunoașterea supremă a secretelor creației și ale existenței însăși. Prin urmare, puteam spune cu o încredere perfectă: „Nimeni nu l-a „văzut” pe „Tatăl” în afară de mine”.

Știam că tot ceea ce oamenii credeau din toată inima era fals – nu era real.

Știam că fusesem modelat și proiectat în mod special de „Tatăl” pentru această misiune. Fusesem binecuvântat din belșug cu energia fizică, vitalitatea vorbirii și capacitatea de a concepe parabole pline de sens, pentru a-mi permite să transmit mesajul cu succes și într-o formă care nu va fi uitată niciodată.

Pe lângă aceasta, îmi înțelegeam atât de bine semenii, datorită unei lungi asocieri cu ei, încât le cunoșteam cele mai mari speranțe și cele mai disperate temeri; știam ce îi făcea să râdă și îi îndemna la batjocură și la ridiculizarea celor bogați și pompoși; și știam, de asemenea, in mod profund, că atât de mulți, tineri și bătrâni, sufereau în tăcere și cu curaj. Am cunoscut și am simțit o compasiune profundă pentru populația care trăia cu frica – sau suporta – biciul verbal al fariseilor și se pleca în fața legilor fiscale ale romanilor. Am știut cum mândrul lor spirit evreiesc a fost rănit de neamurile cuceritoare, pe care au fost forțați să le onoreze cu salutul buzelor, al mâinilor și al genunchilor, dar pe care le disprețuiau în spatele ușilor închise. Am cunoscut și am înțeles pe deplin viețile și gândirea populației. Mai înainte le gândisem gândurile, le simțisem resentimentele, le suportasem fel de fel de neliniști în vremuri de lipsuri și mă simțisem neputincios în ghearele guvernării romane.

Acum știam că niciuna dintre aceste suferințe nu era cu adevărat necesară. Cunoscând, așa cum o făceam, Realitatea existenței, Realitatea lui „Dumnezeu” universal, puteam percepe clar prostia evreilor aflați în autoritate, care impuneau populației un mod de viață împovărător, care era complet eronat și în contradicție directă cu Adevărul Ființei. Situația m-a înfuriat profund.

Prin urmare, am știut că fusesem perfect modelat și perfecționat pentru a deveni un instrument purificat al Acțiunii Divine în Palestina – condus de pasiunea mea pentru ADEVĂR și animat de compasiunea mea pentru semenii mei. De aceea m-am numit „Fiul omului”, deoarece știam exact cu ce se confruntă omenirea în viața de zi cu zi.

Din acest motiv, deși am știut încă de la începutul misiunii mele că va exista o pedeapsă de plătit pentru tot ceea ce mi-am propus să fac – să întorc lumea cunoscută a evreilor cu susul în jos – am fost pregătit să o înfrunt, să trec prin ea, nu am putut să mă sustrag, pentru că i-am iubit pe oameni cu IUBIREA „Tatălui” care îmi curgea prin inimă și prin ființă. Pentru că IUBIREA „Tatălui” este esența DĂRUIRII – dăruindu-se pe Sine Însuși în ființa vizibilă și în existența vizibilă și crescând, protejând, hrănind, vindecând și satisfăcând toate nevoile întregii creații făcute vizibile.

Am știut că eu eram darul de mântuire al ‚Tatălui’ pentru oameni
– pentru lume –
NU –
așa cum au presupus și învățat de-a lungul secolelor – salvarea de
la pedeapsa aplicată de un Dumnezeu furios „păcătoșilor” –
CI –
pentru a-i salva pe oameni de la repetarea zilnică a acelorași
greșeli de gândire greșită – gândire greșită, care le-a creat
nenorociri, sărăcie, boală și mizerie.

Pentru că iubeam atât de profund rasa umană, am fost pregătit să predau și să vindec, sfidându-i pe preoții evrei. Eram pregătit să mor pe cruce pentru ceea ce „văzusem” cu adevărat în deșert, știam din toată inima că pot și doream să împărtășesc până la ultima picătură din capacitatea mea de a face acest lucru.

---

ACESTA ESTE ADEVĂRUL DIN SPATELE RĂSTIGNIRII MELE, IAR TOT RESTUL PE CARE L- AȚI AUZIT SUNT SPECULAȚII FĂCUTE DE OAMENI, CARE DECURG DIN PRACTICA EVREIASCĂ DE A ADUCE JERTFE ARSE ÎN TEMPLU.

---

Am fost un dar al „Tatălui” pentru omenire, pentru a-i ajuta să depășească ignoranța lor cu privire la Legile Existenței și să găsească adevărata Cale a Vieții care duce la bucuria, abundența și integritatea perfectă a Împărăției Cerurilor.

Acestea au fost percepțiile, dorințele, intențiile, scopurile și gândurile pe care le purtam în mintea și inima mea. Acesta era cadrul mental-emoțional pământesc care îmbrăca conștiința mea spirituală ascunsă în capul și figura lui „Isus”.

Conștiința mea spirituală canalizată în formele de gândire și sentiment de mai sus a fost cea care m-a împins să pornesc într-o călătorie de trei ani pentru a le aduce oamenilor, ceea ce credeam pe deplin, salvarea finală de la propriile gânduri și sentimente oarbe, care le creau propriile vieți tulburi. Am crezut cu adevărat că, dacă oamenilor li s-ar putea arăta tot ceea ce mi-a fost dat să înțeleg, ei și-ar da seama de nebunia lor din trecut și ar depune toate eforturile pentru a-și schimba gândirea și ar pune piciorul pe Calea Vieții care duce spre Împărăția Cerurilor. În acest scop, am fost pregătit să-mi dau viața.

Din cauza interpretării greșite pe care învățătorii evrei au dat-o misiunii mele, adevăratul meu mesaj a fost distorsionat până la nerecunoaștere, iar scopul acestor Scrisori este de a aduce oamenilor din această Nouă Eră, adevărul a ceea ce am vorbit cu adevărat mulțimilor din Palestina.

Prin urmare, revenind la relatarea acelor zile, permiteți-mi să vă readuc la o zi specială, care a dat roade printre ascultătorii mei și a lăsat o impresie de durată în mintea discipolilor mei.

Prin urmare, și pentru mine, a fost o zi deosebit de semnificativă.

Mi-am luat timp pentru a mă rupe de presiunea oamenilor, pentru a merge pe dealuri să mă rog și să meditez, pentru a-mi reîncărca bateriile spirituale, realizând o conexiune profundă și mai puternică cu „Tatăl” din mine. Această conexiune a fost atât de rapid întunecată în conștiința mea atunci când eram ocupat printre mulțimi, încât eram epuizat. Ajungând în peștera pe care o foloseam când mă aflam în acea zonă, am scos pătura ascunsă sub o piatră și m-am întins să dorm. În loc de somn, însă, am simțit influxul imediat al Vieții Divine, al „Tatălui”, iar oboseala a fost dizolvată pe măsură ce corpul meu era încărcat cu Puterea care este Sursa creatoare a întregii Ființe.

Am fost ridicat în conștiință în Lumina aurie și, în timp ce călătoream în sus în această Lumină, ea s-a schimbat brusc în albul cel mai pur și am știut că, în conștiință, mă aflam acum la porțile Echilibrului care este Eternul, Universalul, dimensiunea Infinitului dincolo de orice concepție a minții umane.

Am observat LUMINA, dar nu eram din ea și nici nu era cu putere în mine, deoarece aceasta era dimensiunea „Dumnezeu” a vidului, non-formă a Echilibrului Universal. Dar EL a comunicat cu mine și m-a infuzat cu IUBIREA Sa luminoasă. A imprimat în mine, încă o dată, faptul că EL era 

”Procesul de creare-perfecționare-vindecare”
IUBIREA
care guvernează întreaga existență.

Am știut că acolo unde existau lipsuri va exista în cele din urmă împlinire, așa cum apele curg pentru a umple un lac.

Acolo unde există mizerie, va exista bucurie, pentru că era NATURA Universală să se miște în orice ființă vie care are nevoie, pentru a aduce împlinire și bucurie.

Știam că acolo unde nu exista creștere, ar fi apărut circumstanțe care să favorizeze creșterea.

Știam că acolo unde exista un sentiment de eșec, ar fi fost oferite provocări pentru a- i stimula pe oameni spre succes și încredere în sine. 

Am „văzut” că această LUCRARE DE IUBIRE inițiată în mod constant de „Tatăl” în viețile unor oamenisuprasolicitați, s-ar putea să nu fie recunoscută
ca un „dar de IUBIRE” de către cei care o primesc. Aceștia ar putea fi atât de scufundați în apatia lor, în sentimentul de eșec, în convingerea că nimic
bun nu le poate ieși în cale, încât nu ar reuși să vadă nimic în viața lor dincolo de propriile convingeri și sentimente! Prin urmare, ar rămâne
înrădăcinați în propriul iad creat de ei înșiși.

Nu exista niciun sentiment de milă pentru nimeni. Era nevoie doar de o inimă plină de compasiune și de hotărârea de a aduce Adevărul pentru a le vindeca ignoranța.

Cel mai mare dar pe care un om îl putea oferi altuia era iluminarea ignoranței asupra existenței și a legilor sale cosmice, căci ADEVĂRUL era:

Fiecare suflet a fost îmbrățișat în cadrul UNIVERSALULUI, iar gradul de INTRARE UNIVERSALĂ prin intermediul LUCRĂRII DE IUBIRE a „Tatălui” în viața lor, depindea în întregime de receptivitatea individului.

Mi-am dat seama că ceea ce oamenii aveau nevoie urgentă să audă era ceea ce tocmai mi se spusese mie.

Aveau nevoie să „vadă” șisă realizeze pe deplin intenția, scopulși potențialul IUBIRII, care era substanța însăși a ființei lor. Din cauza neîncrederii lor, ei ar putea să dea la o parte LUCRAREA DE IUBIRE a „Tatălui” ca fiind mai mult „provocări care cauzează durere” și astfel să se complacă în eșecul lor pentru totdeauna.

Acum vedeam, chiar mai clar, că am fost trimis să trezesc oamenii la toate posibilitățile de autodezvoltare, de prosperitate și de obținere a bucuriei și fericirii, dar ar fi depins de ei să se trezească și să profite de ceea ce li se oferea.

Îmi amintesc că această înălțare a durat toată noaptea, iar dimineața m-am trezit simțindu-mă mai viu ca niciodată. Mesajul meu fusese clarificat. Văzusem, și mai clar, Realitatea „Tatălui” și știam că voi putea ieși în acea zi să mă întâlnesc cu mulțimile și să le transmit, puterea și viața a ceea ce mi se arătase.

În timp ce coboram din peșteră, am ajuns la o stâncă mare care domina o prăpastie abruptă. Când m-am așezat, am putut să privesc în jos peste orașul pe care urma să îl vizităm în acea zi.

Puteam să simt acel „Proces de perfecționare” – acel impuls de „întregire” – „Tatăl” – care se revărsa prin mine și doream să-l împărtășesc și altora înainte ca problemele vieții de zi cu zi să-l înghită și să-și piardă puterea și forța motrice în conștiința mea umană.

Discipolii mei mi s-au alăturat la scurt timp după aceea. La intrarea în oraș, au vorbit oamenilor și au îndrumat mulțimea care se aduna, să se deplaseze pe un teren în pantă, dincolo de locuințe.

Stând pe o stâncă mare în mijlocul lor, am început să vorbesc.

Am descoperit că pasiunea și bucuria – nostalgia, dorința și convingerea – toate se revărsau spontan în cuvintele pe care le rosteam.

‚Sunteți foarte apăsați și obosiți. Sarcinile voastre devin din ce în ce mai grele pe măsură ce îmbătrâniți, pântecele vă este adesea gol, hainele vă devin ponosite, oamenii vă înfurie și simțiți că nu există un sfârșit pentru necazurile și greutatea spiritului vostru.

‚Dar nu acesta este adevărul în ceea ce privește existența voastră. Viețile voastre au fost menite să fie foarte diferite. Dacă ați putea vedea dincolo de sentimente – dacă ați putea să vă ridicați mintea pentru a intra în contact cu ‚Tatăl’ din voi, ați putea ‚vedea’ și ști care ar trebui să fie starea voastră de existență. Ați realiza că ați fi fost creați pentru a vă bucura de abundență, protecție, sănătate și fericire.

‚Dar pentru că, zi de zi, trăiți cu frica de ‚bine și rău’ și credeți și așteptați acestea mai mult decât să credeți că ‚Tatăl’ este VIAȚĂ și IUBIRE abundentă în voi,
furnizându-vă toate lucrurile necesare pentru sănătate și bunăstare, cele mai temute experiențe de ‚bine și rău’ sunt cele pe care le atrageți în viețile și corpurile voastre. Credințele tale în „bine și rău” întunecă – OBSCUREAZĂ – tot ceea ce „Tatăl” are pregătit pentru tine, iar acestea vor dispărea doar dacă vei crede în „IUBIREA Tatălui”!

‚Voi vă judecați ziua de azi și așteptați de la ziua de mâine ceea ce ați experimentat în trecut. De aceea, relele de ieri se repetă continuu în viitor.

‚Sunteți înrobiți de amintirile voastre și de credința voastră nestrămutată că ceea ce a fost în trecut trebuie să se întoarcă iar și iar pentru a vă împovăra și răni.

‚Nu trebuie să vă vindecați trupurile sau să încercați să vă faceți viața mai bună, ci trebuie să vă vindecați credințele!

‚V-am spus că nu există nimic solid sub soare.

‚Dacă ați putea să vă vindecați convingerile, să vă aliniați convingerile la adevărata Intenție a ‚Tatălui’ pentru voi, convingerile greșite care vă guvernează corpurile și viețile, s-ar dizolva ca ceața în soare.

‚Fiecare împrejurare a voastră s-ar întoarce imediat la Intenția Divină din spatele întregii creații.

Ați descoperi că pentru fiecare dificultate, pentru fiecare lipsă de orice fel, există întotdeauna un mijloc de a pune capăt dificultății, există întotdeauna o umplere a coșului vostru pentru a vă satisface nevoia.

‚Ce credeți că se întâmplă atunci când bolnavii vin la mine și îmi pun mâinile peste ei? Mă gândesc la boală, mă întreb dacă persoana se va vindeca, mă tem că ‚Tatăl’ ar putea să doarmă sau că este atât de departe încât nu pot fi auzit?

Nu, dacă acestea ar fi gândurile mele necredincioase, nu ar exista vindecare.

‚Când o persoană se apropie de mine pentru vindecare, mă bucur imediat, pentru că știu că Puterea care este ‚Tatăl’ în mine, pregătită și așteptând să vindece în momentul în care o cer. Mulțumesc pentru că știu că ‚Voința Tatălui’ este sănătatea, nu boala. Prin urmare, mă rog ca „Voia Tatălui” să se facă în persoana bolnavă. Pe măsură ce înlătur credința în boală din corpul persoanei bolnave și ȘTIU că ‚Voința Tatălui’ de sănătate curge în sistemul său, atunci aparența – aparența – bolii se schimbă în realitatea ‚Sănătății Tatălui’ și corpul este din nou întregit.

Boala nu este nimic mai mult decât o scădere a vitalității – o reducere a VIEȚII – în partea afectată. Restabiliți ‚Viața Tatălui’ în adevărata Intenție și Plan al sistemului vostru și întregul sistem va funcționa așa cum ar trebui.

Vi s-a spus că Dumnezeu trimite boli, molime, foamete, distrugere națiunilor atunci când acestea nu respectă legile Sale, vi s-a spus că voi înșivă sunteți pedepsiți de un Dumnezeu furios pentru păcatele pe care le-ați comis. Ce este pedeapsa? O faptă rea sub masca bunătății? Eu vă spun că răul nu vine de la Dumnezeu. Cum poate fi Dumnezeu din două părți – binele și răul?

‚Numai în mintea voastră concepeți binele și răul, numai în inimile voastre gândiți și simțiți asta. Aceste gânduri și sentimente nu au nimic de-a face cu adevăratul Dumnezeu, care este ‚Tatăl’ din voi, care vă aduce orice lucru bun, dacă voi doar credeți că este așa.

‚Credința voastră în bine și rău, precum și binele și răul din inimile voastre, este cea care vă aduce boala.

‚În realitate, voi trăiți în Împărăția Cerurilor, iar Împărăția Cerurilor este în voi și sunteți guvernați de ‚Tatăl’, dar pentru că voi credeți în pedepsele de la Dumnezeu, credeți că numai sacrificiile din Templu vă vor salva, credeți că sunteți moștenitori ai bolii, sărăciei, mizeriei, creați cu mintea voastră, chiar lucrurile pe care nu le doriți.

‚Nu fiți abătuți – bucurați-vă și fiți fericiți și fiți convinși că cei care trăiesc lipsuri, departe de a fi pedepsiți și abandonați de Dumnezeu, deși au păcătuit, sunt cu adevărat binecuvântați.

‚Omul care nu are nimic, este bogat în Puterea ‚Tatălui’, dacă vrea doar să o asculte, să se încreadă în Ea și să trăiască în Ea.

‚Căci atunci când burțile voastre sunt pline, când trupurile voastre cunosc ușurința, când mințile și inimile voastre sunt confortabile, nu aveți nevoie urgentă și prezentă ca ‚Tatăl’ să devină activ în voi pentru a vă satisface nevoile. Voi credeți că prin propriile gânduri și mâini vă satisfaceți cu ușurință propriile nevoi, așa că atunci când vorbiți despre ‚Dumnezeu’ nu puteți vorbi decât despre ceea ce ați auzit vorbindu-se de către alții – voi înșivă nu aveți o experiență directă a lui ‚Dumnezeu’.

‚Gândiți-vă la cei bogați. Ei sunt scufundați, legați, împotmoliți în propriile lor bogății. Se trezesc dimineața și își văd de treburile lor zilnice, fără să știe nimic despre Puterea ‚Tatălui’ din ei. Ei gândesc gândurile care le vor spori bogățiile, gândurile care vor stimula ‚eu-l’, trimit porunci care îi vor împovăra pe cei care îi slujesc, își trăiesc viața după propria lor alegere. Prin urmare, pentru că își trag viața lor limitată doar din gândirea lor umană limitată care izvorăște din mințile și inimile lor trupești, ei se îmbolnăvesc și trăiesc la fel de multă suferință ca și omul care nu are nimic. Ei nu își dau seama că sunt doar pe jumătate vii, deoarece nu sunt în contact cu SURSA VIEȚII, „Tatăl” din ei. Și nici nu „văd” vreodată că o mare parte din binele care a intrat în viața lor nu este opera lor, ci este LUCRAREA de IUBIRE a „Tatălui” ascuns în ei.

Liderii religioși se simt în largul lor în confortul propriilor poziții de autoritate. Ei nu au nevoie de nimic în afară de propriile satisfacții fizice. Pentru că nu au o cunoaștere personală a lui Dumnezeu, ei trebuie să citească, din Cărțile lor Sfinte, cuvintele unor oameni sfinți rostite cu două mii sau trei mii de ani în urmă și să le spună oamenilor ce cred ei că înseamnă aceste cuvinte.

Dar tot ceea ce vorbesc este scos din propriile lor minți mici, care sunt întemnițate în confortul vieții lor, scufundate în așteptările legate de ceea ce vor mânca și bea și ce îmbrăcăminte vor purta pentru a impresiona oamenii. Ei nu știu nimic despre inspirația care a dat naștere cuvintelor rostite de profeți cu atâtea secole în urmă. Și nici nu știu dacă acele cuvinte sunt ceea ce aveți cu adevărat nevoie să auziți în acest moment, pentru că vremurile s-au schimbat.

Credeți-mă, oamenii bogați și liderii religioși sunt puternici în lucrurile pământești și nu vor să fie mutați de la tot ceea ce ei consideră ca fiind sigur și veșnic în tradițiile și respectarea lor. Orice abatere va zdruncina temeliile convingerilor lor și, prin urmare, ale vieții lor, așa că își construiesc apărări mentale împotriva influxului de Putere al ‚Tatălui’. Și ei se îmbolnăvesc și, în felul lor, cunosc mizeria, la fel ca și voi, care nu aveți confortul pământesc.

Nu există nici o diferență între voi, cei care aveți puțin în viață, și cei care au totul, pentru că atât cei bogați, cât și cei săraci se îmbolnăvesc, își fac dușmani, ajung să fie singuri.

Dar potențialul ca voi să câștigați mai mult decât pot spera vreodată să câștige cei religioși și bogați, în sănătate, fericire, bună înțelegere, realizări în modul de viață ales de voi, este enorm. Iar când totul va fi realizat, veți ști că oportunitățile, abilitățile, inspirația au venit toate de la ‚Tatăl’ dinăuntru, pentru că veți ști că nu ați fi putut face niciodată astfel de lucruri dacă nu i-ați fi cerut ‚Tatălui’ din voi să vă ajute să vă folosiți toate talentele, pentru a vă pune mâncare din belșug în dulapuri și haine pe umeri, fericire și o viață bună pentru copiii voștri.

Toate aceste lucruri le va face ‚Tatăl’ pentru voi, dacă doar veți cere – și veți crede – și veți ști – și vă veți aminti în orice moment – că ‚Natura Tatălui’ este aceea de
a crea și apoi de a oferi din belșug pentru toată creația Sa.

Așa cum nu v-ați priva în mod voit copiii voștri de lucrurile de care au nevoie, tot așa ‚Tatăl’ vostru nu vă va priva niciodată în mod voit de tot ceea ce aveți nevoie pentru o viață fericită. Dacă sunteți săraci, este pentru că nu ați înțeles încă natura ‚Tatălui’; și nici nu ați înțeles că trebuie să lucrați cu ‚Tatăl’ pentru a vă satisface propriile nevoi. Trebuie să profitați imediat de oportunitățile divine care vi se prezintă pentru a vă ajuta să progresați.

Dacă aș putea să vă arăt și să vă fac să vedeți și să credeți că, atunci când plângeți, tristețea voastră este cunoscută de ‚Tatăl’! În timp, tristețea ta se va schimba în bucurie, dacă te vei întoarce către ‚Tatăl’ și vei privi lucrarea pe care ‚Iubirea Tatălui’ o face în tine. Veți găsi o mângâiere dincolo de tot ceea ce ați crezut că este posibil.

Cât de binecuvântați sunteți atunci când vă este foame și când vă este sete, căci nevoile voastre sunt cunoscute de ‚Tatăl’. În scurt timp, aceste nevoi vor fi satisfăcute dacă încetezi să te plângi și începi să te rogi la ‚Tatăl’ și să ceri – crezând că vei primi.

Cum poți crede că pentru a mânca și a fi îmbrăcat cum se cuvine trebuie mai întâi să mergi la Templu și să aduci jertfe arse din făpturile vii ale ‚Tatălui’ pentru a plăti pentru păcatele tale? Nu vedeți că ființele vii pe care le ardeți au fost create pentru a se bucura de viață, așa cum și voi ați fost creați pentru a vă bucura de viață? Ele au fost create pentru a fi o binecuvântare pe acest pământ, la fel cum și voi v-ați născut pentru a fi atât binecuvântare, cât și binecuvântați, căci aceasta este natura „Iubirii Tatălui” revelată în creația Sa.

Dacă vă amintiți că ‚ceea ce credeți cu adevărat’, este ceea ce obțineți, nu puteți vedea că această credință evreiască în sacrificiile din Templu ale ființelor vii, nu vă va aduce decât suferință?

Credeți în pedeapsă și pedeapsa este ceea ce veți obține. Credeți în ucidere și distrugere ca fiind calea corectă pentru a ajunge la Dumnezeu, și asta este ceea ce veți experimenta – ucidere și distrugere.

Dacă sunteți flămânzi și însetați, este pentru că vă îndepărtați de ‚Tatăl’ din voi.

Îngăduindu-vă gândurile de teamă, anxietatea și sentimentele de disperare, creați chiar condițiile pe care doriți să le evitați. Vă faceți toate aceste lucruri rele vouă înșivă.

De aceea, sunteți și mai binecuvântați atunci când sunteți flămânzi și însetați de bunătate și de contactul cu ‚Tatăl’ din voi, pentru că atunci veți fi cu siguranță umpluți de o sută de ori.

Ferice de voi când sunteți atacați și jefuiți, pentru că îl veți vedea pe ‚Dumnezeu în acțiune’ atunci când veți sta nemișcați în încredere perfectă și veți vedea cum are loc eliberarea.

Binecuvântat ești tu când ești prins în conflict, dar poți totuși să-ți pese de semenii tăi și să fii făcătorul de pace. Tu porți în inima ta dragostea care este a ‚Tatălui’ și ești cu adevărat un copil al ‚Tatălui’.

Binecuvântat ești tu când ai fost profund nedreptățit de altul, dar poți ierta și poți arăta milă, abținându-te de la a căuta dreptatea sau mijloacele de a-l persecuta. Te pui direct în armonie cu iubirea care este ‚Dumnezeu-activ-în-tine’ și așa, vei fi cruțat în vremuri grele.

Cei mai fericiți dintre toți sunt cei cu inima curată, căci cei ca aceștia s-au debarasat de orice mânie, ură, răzbunare, lipsă de bunăvoință, invidie, împietrire a inimii – și stau în fața lumii ca Iubire – făcută vizibilă. Ei vor cunoaște Realitatea numită „Dumnezeu” și vor ști că Realitatea este „Tatăl” din ei.

Cum pot să vă ajut să vedeți acest mare adevăr? Cum pot să vă ajut să vedeți realitatea Împărăției Cerurilor, Împărăția lui Dumnezeu?

Nu trebuie să vă uitați la cer, pentru că nu acolo veți vedea activitatea ‚Tatălui’ atât de clar, încât să fiți siguri că trebuie să vă întărească credința. Aici este locul unde oamenii, de-a lungul secolelor, au făcut marea greșeală de a se întoarce spre visare, spre imaginația lor, și de a-și crea un Iehova care nu există. Nu îl veți găsi pe „Tatăl” undeva în ceruri, deasupra voastră. ‚Tatăl’ nu se află într-un loc special, ci peste tot în jurul vostru și în toate.

‚Puteți vedea lucrarea minunată a ‚Tatălui’. Priviți în jurul vostru la lucrurile care cresc, la grâu, la iarbă, la flori, la copaci și păsări și în fiecare ființă vie veți vedea lucrarea misterioasă și minunată a ‚Tatălui’, activă neîncetat. Aici „Tatăl” deține controlul perfect. Puteți vedea că există o lege și o ordine perfectă, creștere, dezvoltare și, în cele din urmă, recolta pentru a binecuvânta atât oamenii, cât și animalele și păsările.

Gândiți-vă la modul în care un om, după ce-și va lucra câmpurile, va împrăștia sămânța pe pământ și îl va acoperi. Își strânge uneltele și se duce acasă, mulțumit că, în cele din urmă, dacă va fi suficientă ploaie; va exista hrană pentru el și pentru copiii săi. Timp de multe zile, el doarme și se trezește și nu mai face nimic pentru plantele sale, dar când le va vizita va vedea firele verzi răsărite din pământ. Mai târziu, el se va întoarce și va vedea cum cresc tulpinile și frunzele, iar mai târziu va vedea din nou formarea grăunțelor în spic, iar într-o zi va vedea că boabele sunt cărnoase și aurii și gata de recoltare. Între timp, toată această creștere a avut loc fără niciun ajutor din partea lui. Grâul a crescut într-un mod minunat pe care el nu și-l poate explica. Este magie? Nu, este lucrarea „Tatălui”, Puterea, Inteligența Iubitoare din întregul univers, care inspiră lucrarea și respiră prin ea; este activitatea „Tatălui” care este VIAȚA INTELIGENTĂ A UNIVERSULUI.

Când intrați în Împărăția lui Dumnezeu, aveți un sentiment plăcut. Vă simțiți fericiți și bucuroși. Vă puteți imagina cum s-ar simți o femeie care ar pierde o sumă mare de bani și se întreabă cum își va hrăni copiii? Femeia ar fi în lacrimi și ar mătura casa atât de bine încât nu ar mai fi nici măcar un fir de praf – apoi – ascunsă într-un colț întunecat, găsește piesa de argint prețioasă și imediat i se usucă lacrimile, începe să zâmbească și apoi se simte atât de vie și de veselă încât iese în grabă din casă și își cheamă vecinii pentru a da o petrecere de sărbătoare. Acolo unde ea crezuse că a pierdut totul, ea era acum bogată după toate astea.

Așa se întâmplă când găsești Împărăția Cerurilor – Împărăția lui Dumnezeu. În loc de lacrimi și temeri, de foame și boală, găsești pacea, bucuria, abundența și sănătatea Împărăției lui Dumnezeu. Nu veți mai experimenta niciodată niciun fel de lipsă.

Împărăția lui Dumnezeu poate fi asemănată și cu un om foarte bogat care era negustor de perle. Toată viața lui, el a vrut să găsească o perlă specială care să le eclipseze pe toate celelalte, să fie fără cusur și perfectă și să fie invidiat de toți ceilalți negustori. Într-o zi, a găsit o astfel de perlă, frumoasă dincolo de orice imaginație, perfectă dincolo de toate celelalte. A vândut tot ce deținea, a renunțat la tot ceea ce acumulase, pentru a cumpăra această perlă și a fost fericit dincolo de orice visare.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că la toate lucrurile pe care le prețuise anterior în viața sa – casa sa bogat mobilată, obiectele de valoare, modul său de viață, mâncare și băutură din belșug, a renunțat cu plăcere, pentru a poseda comoara de neprețuit – cunoașterea care îl conduce în Împărăția lui Dumnezeu, unde fericirea este o stare de spirit care nu poate fi atinsă de lumea exterioară cu toate grijile și preocupările ei. 

Împărăția lui Dumnezeu este în tine, intri în ‚Împărăția lui Dumnezeu’ atunci când realizezi pe deplin că ‚Tatăl’ este activ în orice moment în tine. Este o stare de spirit, de percepție și de înțelegere a faptului că Realitatea din spatele și din interiorul tuturor lucrurilor vizibile, este ‚Tatăl’ și este frumoasă și perfectă și că toate lucrurile care sunt contrare frumuseții, armoniei, sănătății, abundenței sunt creațiile gândirii greșite a omului.

Cât m-am întristat pentru voi, cei care suferiți, dar nu trebuie să suferiți dacă ascultați ce am să vă spun. Dar trebuie să vă avertizez că Drumul care duce în Împărăția Cerurilor este dificil de urmat, deoarece înseamnă că – mai întâi – trebuie să vă ocupați de ‚eu-l’ vostru.

De ce trebuie să te confrunți cu ‚eu-l’? Pentru că, din dorința ta de a-ți proteja și promova binele personal ies toate gândurile, cuvintele și acțiunile tale egoiste.

Probabil că te vei întreba ‚De ce ar trebui să mă îngrijorez de acestea? Dacă ceea ce spui este adevărat, că nu există pedeapsă, că ‚Dumnezeu’ nu vede răul nostru – atunci de ce ar trebui să ne preocupăm de modul în care ne comportăm?”

Sunt atât de multe de învățat aici încât abia știu de unde să încep.

După cum am explicat, vă luați VIAȚA de la ‚Tatăl’, prin urmare, vă luați capacitatea de a gândi și de a iubi de la ‚Tatăl’. Așa cum ‚Inteligența Tatălui’ este creativă, la felși conștiința ta este creativă. Cu mințile și inimile voastre, voi formați de fapt planurile propriilor voastre vieți și experiențe.

Și ce fel de vieți planificați și formați în mințile voastre? Dacă cineva vă supără sau vă rănește, vă răzbunați într-un fel sau altul, credeți că dacă vi se scoate ochiul, trebuie să vă așteptați la ochiul adversarului la schimb. Credeți că oricine ucide, trebuie să fie ucis ca pedeapsă și compensație, credeți că oricine vă jefuiește trebuie să plătească prețul, că oricine vă fură soția, trebuie să fie ucis cu pietre împreună cu soția voastră. Credeți în plătirea plății pentru orice lucru rău care vă iese în cale. Deoarece este în natura umană să îi rănești pe alții și ați fost învățați să vă răzbunați, viețile voastre sunt o scenă continuă de război, război în casă între soți, soții, copii și vecini, și între personalități publice și între națiuni. „Tatăl” vostru nu are nimic de-a face cu acest război din viețile voastre, dar cunoaște stresul din mințile și corpurile voastre care rezultă din acest război, insă nu poate face nimic – nimic pentru a vă ușura durerea – până când voi înșivă nu veți opri războiul. Voi înșivă trebuie să încetați lupta și să trăiți în pace cu familia, vecinii, angajatorii, personalitățile publice și alte țări.

Numai atunci, lucrarea de IUBIRE a ‚Tatălui’ poate avea loc în mințile, inimile, corpurile și viețile voastre.

Numai atunci veți putea recunoaște și vedea Lucrarea de Iubire care se face în voi – și pentru voi de către ‚Tatăl’.

 

6. Culegi exact ceea ce ai semănat

Amintiți-vă, de asemenea, de marea LEGE ‚CULEGEȚI EXACT CE AȚI SEMĂNAT’.

Nu puteți culege smochine din mărăcini, sau struguri din spini, sau grâu din buruieni. Gândiți-vă la acest lucru și înțelegeți această parabolă pentru că este foarte importantă pentru voi – nu numai astăzi – ci și în toate zilele și anii care vor urma, chiar și în eternitate.

Așadar, dacă vreți să vă schimbați viața – schimbați-vă gândurile,
Schimbați-vă cuvintele care decurg din aceste gânduri,
Schimbați-vă acțiunile care decurg din aceste gânduri.

Ceea ce se află în mințile voastre va crea toate experiențele voastre, boala, sărăcia, nefericirea și disperarea.

Un bărbat mi-a strigat: „Spune-ne, Învățătorule, cum putem rămâne pașnici cu vecinii noștri, când ei înșiși nu ne vor da pace?”.

I-am spus, zâmbind: „Când vecinul tău vine la tine și îți spune că trebuie să călătorească la o anumită distanță și nu vrea să meargă singur și te roagă să mergi cu el – ce faci?”.

Omul a râs. ‚Dacă vecinul meu ar vrea să mă ia de la ceea ce fac, nu aș fi încântat. I-aș spune să găsească pe altcineva care să meargă cu el, pentru că eu sunt ocupat’.

Și cum s-ar simți vecinul tău?’ Am întrebat. Bărbatul a ridicat din umeri. ‚Nu știu.’

‚Și data viitoare când ai avea nevoie de el pentru a-ți face o favoare, cum va răspunde la cererea ta?’.

Bărbatul nu mai râdea. Nu a răspuns.

Un alt bărbat a spus: „Îl va înjura și îi va spune să se ducă în altă parte după ajutor”.

Le-am spus oamenilor: „A răspuns corect. Și cum se va simți el?”. Am arătat spre omul care vorbise primul, zâmbindu-i.

O femeie a strigat peste râsete: „Va spune tuturor celor pe care îi va întâlni ce vecin egoist și mizerabil are. Poate că va dori să-l rănească în vreun fel”.

S-au auzit strigăte de acord și am dat din cap: „Da, va fi uitat că vecinul său l-a rugat odată să meargă cu el pe jos un kilometru sau două și el a refuzat. El nu va vedea LEGEA RECOLTEI și a SEMĂNĂRII la lucru în viața lui. El a pus-o în mișcare atunci când a refuzat să meargă o milă cu vecinul său și acum culege din atitudinile și acțiunile sale. La ce bun să fie supărat când el însuși a creat situația?”.

Oamenii au râs, au dat din cap și au vorbit între ei. Niciodată nu auziseră până atunci o asemenea cunoaștere a comportamentului uman. Aici era o învățătură cu totul nouă.

Le-am spus: „Vă sfătuiesc: când vecinul vostru vine la voi și vă cere să mergeți cu el o milă pe jos sau orice altceva care să-l facă mai liniștit și mai fericit, gândiți-vă
mai întâi la ce ați vrea să facă el pentru voi, dacă și voi aveți o nevoie? Cum ai vrea să răspundă la cererea ta?”.

Un murmur a străbătut mulțimea și am putut vedea că au înțeles ce le spuneam.

‚De fapt, dacă vecinul tău îți cere să mergi o milă, fă-o cu un acord fericit și ușor și fii pregătit să mergi mai departe pentru a face două mile dacă este necesar. Atunci când refuzați oamenii, nu vă dați seama, dar vă încordați mintea și corpul gata să vă protejați pentru a nu fi forțați să faceți ceva ce nu vreți să faceți. Vă înăspriți mintea și trupul, iar „Tatăl” este și el înăsprit și nu-și poate face LUCRAREA de IUBIRE în voi, iar din această înăsprire, apare boala.

‚Din nou, s-ar putea să întâlniți pe cineva aflat în mare nevoie, căruia îi este frig și este nefericit. El poate să vă ceară haina. Nu treceți pe lângă, doar uitându-vă la el’. Unii oameni au râs. Știau că asta vor face. ‚Nu, dă-i haina ta, iar dacă îi este cu adevărat frig, dă-i și mantia ta. Mergeți pe drumul vostru, bucurându-vă’.

„Bucurându-ne? A întrebat o voce neîncrezătoare.

Am râs și am spus: „Da, prietene, – bucurându-te! În primul rând, pentru că ai avut o haină și o mantie pe care să le dai, iar apoi bucurându-te pentru că îți dai seama că, acum tu însuți ești lipsit de haină și mantie, iar „Tatăl” din tine îți va înapoia în curând haina și mantia într-un mod surprinzător. Dacă, însă, îi dai haina și mantia și apoi continui să mergi, mormăind în sinea ta – „Oare de ce am făcut asta? Am fost un prost. Acum îmi va fi frig în locul lui, iar oamenii vor râde de mine pentru că am dat haina și mantia și m-am lăsat fără nimic – și ce va spune soția mea când voi ajunge acasă?”.

Oamenii dădeau din cap și râdeau, bucurându-se de imaginea omului care dă haina și mantia și apoi își amintește ce lucru rău și-a făcut. Știam că, de foarte multe ori, ei se privau pe ei înșiși pentru a-i ajuta pe alții – și apoi își regretau generozitatea.

Am așteptat o clipă și apoi am strigat cu voce tare pentru a le atrage întreaga atenție: „Dar nu v-am spus că RECOLTAȚI ceea ce SEMĂNAȚI? Nu v-am spus clar că gândurile, cuvintele și acțiunile voastre vă creează circumstanțele viitoare? Așadar, ce vrei să SEMENI ca mai apoi SĂ CULEGI, după ce ai dat haina și mantia ta străinului? Vrei să ți se restituie darurile – sau vrei să rămâi fără haină și mantie pentru mult, mult timp, pentru că asta ți se va întâmpla dacă îți vei continua drumul, supărat și văitându-te pentru că ți-ai dat haina și mantia. Cuvintele și acțiunile tale vor pecetlui, vor face tare ca piatra, sărăcia pe care ți-ai adus-o prin faptul că ți-ai dat haina și mantia’.

Oamenii nu mai zâmbeau și nu mai râdeau, ci erau foarte tăcuți și ascultau cu atenție. ‚Amintiți-vă, mai întâi faceți celorlalți ceea ce ați vrea să vi se facă vouă, atunci va fi pace și mulțumire în mințile și inimile voastre, iar ‚Tatăl’ va putea să își facă LUCRAREA LUI DE IUBIRE în trupurile, mințile și inimile voastre. Dați și dați din belșug, și bucurați- vă că aveți daruri de oferit celor care au nevoie, pentru că pe măsură ce dați, darurile voastre vă vor fi restituite în modul în care aveți cea mai mare nevoie de ele.

Dăruiți cu inimile fericite, dăruiți cu credința și știința că acolo unde există lipsuri în viețile voastre, la fel și „Tatăl” își va face din belșug OPERA PLINĂ DE IUBIRE în voi – și pentru voi.

Nu faceți nimic cu inima grea, pentru că o inimă grea este ceea ce veți continua să aveți.

Dați totul cu duhul bucuriei, pentru ca tot ceea ce se întâmplă în viața voastră să vă aducă numai bucurie și înțelegere spirituală’.

Un bărbat a comentat: „Acest lucru este împotriva naturii omului. Este firesc să fii neliniștit cu privire la viitor.

Hainele sunt scumpe, mâncarea nu se găsește ușor. Viața este o luptă constantă’.

I-am răspuns cu glas tare, pentru că nu făcea decât să spună ceea ce știam că gândesc majoritatea ascultătorilor mei.

‚Dar nu știi cu siguranță dacă mâine te vei lupta pentru a trăi. Nu știi dacă mâine nu vei avea un loc de muncă splendid sau orice alt lucru minunat care îți va ieși în cale. Nu știți acest lucru – dar vă asigurați foarte bine că nu va exista o slujbă minunată sau o altă oportunitate minunată în viața voastră – pentru că voi creați circumstanțele zilei de mâine’.

El era furios. ‚Eu fac asta? Cum fac eu asta?’.

‚Nu tocmai ți-am spus? M-am întors spre cei care râdeau. „Spuneți-mi, cum și-a creat acest om, cel din față, în mantie roșie, ziua de mâine?”.

Mulțimea a rămas tăcută, apoi un bărbat foarte tânăr, Marcu, mi-a strigat: „Știu. A spus că se va chinui să cumpere mâncare și haine. Ne-ai spus că ceea ce gândim și vorbim este ceea ce vom obține”.

„Exact”, am spus eu. „Ești un băiat foarte inteligent. Ai înțeles. Ai grijă să nu-ți creezi lucruri pe care nu le vrei. Și voi fi fericit să devii discipolul meu când vei fi mai mare și părinții tăi te vor lăsa să pleci’.

Unii dintre oameni au râs – dar alții nu au râs. Puteam să văd că nu credeau niciun cuvânt din ceea ce spuneam. ‚Nu veți intra niciodată în Împărăția Cerurilor fiind neliniștiți. Dacă vă este greu astăzi, de ce să vă plângeți de asta? Oare te vei simți mai bine dacă te vei plânge, oare plânsul tău îți va lumina ziua? Iar dacă ești neliniștit pentru ziua de mâine, îți faci ziua de mâine grea și obositoare chiar înainte de a ajunge la ea. De ce să o faci? Ce bine îți va face? Când a reușit vreodată anxietatea să vă aducă ceva? Ai putea la fel de bine să încerci să te faci mai înalt, fiind îngrijorat că ești scund.

Nu, nu vă gândiți la lucrurile pe care nu le aveți. Gândiți-vă la lucrurile care pot fi ale voastre dacă vă întoarceți la ‚Tatăl’ din voi și cereți cu credință perfectă, crezând că veți primi – și vă spun, fără teamă de contradicție, că veți primi. Dar trebuie să cereți așa cum trebuie – crezând. Nu veți primi nimic dacă veți cere, dar, în același timp, vă veți întreba dacă ați fost ascultați sau dacă „Tatăl” va avea chef să vă dea ceea ce doriți. Acesta este modul uman de a dărui, dar nu și modul „Tatălui”, care dăruiește din belșug și vă satisface nevoile.

‚Tatăl’ își revarsă întotdeauna darul Său asupra ta, daruri de hrană din belșug, haine, casă, prieteni, cu condiția ca tu însuți să ai o inimă și o minte curate și cu condiția să te bazezi în mod constant pe ‚Tatăl’ ca sprijin de fiecare clipă.

Dacă vă rugați și nu primiți, nu vă gândiți nici o clipă că este din cauză că nu există un ‚Tată’, sau că ‚Tatăl’ nu vă ascultă, ci mai degrabă trebuie să vă întrebați ce este în voi care împiedică lucrarea de iubire a ‚Tatălui’ să se facă în și pentru voi.

Dacă mergeți la altar să vă rugați sau să oferiți un dar și, pe drum, vă amintiți că v-ați certat cu cineva, întoarceți-vă și mergeți la acea persoană și împăcați-vă cu ea. Atunci, când te vei apropia de ‚Tatăl’ în rugăciune, vei avea o minte curată și pură, vei fi auzit de ‚Tatăl’ și ‚Tatăl’ îți va putea răspunde, dându-ți tot ce ai nevoie, în pacea și liniștea ființei tale.

Dacă încă nu puteți crede că ‚Tatăl’ se îngrijește de creația sa, priviți în jurul vostru florile strălucitoare de pe câmpuri, cât de frumoase sunt! Gândiți-vă la gândul strălucit care a stat la baza conceperii lor, la frumusețea lor! Unde veți găsi culorile pe care le vedeți în petalele lor? Cu toată înțelepciunea sa, Solomon însuși nu a fost în stare să-și facă haine atât de frumoase. Priviți cum florile atrag albinele, iar albinele ajută la producerea semințelor pentru sezonul următor, pentru a face lumea voastră frumoasă și pentru a vă oferi hrană. De ce să nu crezi și să nu ai încredere în „Tatăl” când lumea din jurul tău este planificată, proiectată și îngrijită într-un mod atât de minunat?

Dar țineți minte – aceste plante și acești copaci vii, spre deosebire de oameni, nu se pot plânge de soarta lor și nu se văd pe ei înșiși flămânzi și goi, așa că nu „anulează” lucrarea pe care „Tatăl” o face în ei.

Voi sunteți cei care, cu plângerile și discuțiile voastre continue despre ceea ce vă lipsește, cu agresivitatea voastră unii față de alții, cu insistența voastră pentru răsplată, cu criticile și calomniile voastre, sunteți cei care fac ca lipsa voastră – și boala voastră – să fie consecventă, zi după zi.

V-am spus toate aceste lucruri ca să vă pregătesc pe voi, care sunteți bolnavi, pentru vindecare. Nu puteți fi vindecați dacă nu credeți din toată inima voastră că vindecarea va avea loc. Amintiți-vă că boala trupului provine dintr-o boală din interiorul minții, cum ar fi temperamentul vostru rău, resentimentele, mânia, ura.

‚Iubirea Tatălui’ este sursa oricărei sănătăți, prin urmare, toate gândurile și sentimentele contrare ‚Iubirii Tatălui’ aduc boala.

La fel cum toate relele și bolile tale încep în minte – la fel și binele tău.

Ai atâta grijă pentru aproapele tău, cât ai pentru tine însuți.

Binecuvântează-l pe aproapele tău atunci când vă certați, roagă-te pentru el atunci când este aspru cu tine, ajută-l în orice fel poți, în orice moment, chiar dacă își întoarce fața de la tine, pentru că atunci construiești binele în mintea și gândurile tale, iar binele va fi recolta semănatului tău. Nu numai atât – îți aduci mintea în armonie și în acord cu „Tatăl” din tine, care este Iubirea Perfectă. În aceste condiții, ‚Tatăl’ își poate face LUCRAREA de IUBIRE perfectă în tine’.

Când am terminat de vorbit, oamenii mi-au adus bolnavii lor și, potrivit credinței lor, au fost vindecați.

---

SCRISOAREA 3 va descrie mai multe învățături ale lui Christos și va explica evenimentele care au dus la răstignirea și moartea Sa. El descrie, cu detalii emoționante, ultima Cină cu ucenicii săi, când s-a aflat singur în duh, deoarece ucenicii săi, până la sfârșit, au refuzat să creadă că va fi răstignit. În repetate rânduri, a fost înțeles greșit și și-a dat seama din nou cât de puțin a reușit să învețe pe cineva în cei trei ani de muncă misionară. Era bucuros că pleca!

---